Halep încă are probleme după maratonul Australian Open. Anunțul Simonei despre participarea la Fed Cup: „Asta e prioritatea mea”

Halep încă are probleme după maratonul Australian Open. Anunțul Simonei despre participarea la Fed Cup:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Simona Halep va ajunge marți la Cluj, unde echipa de Fed Cup a României va întâlni Canada (10-11) ianuarie, dar nu știe încă dacă va putea intra pe teren, totul depinzând de starea de sănătate și de felul în care se va simți miercuri, cu trei zile înaintea confruntării din Grupa Mondială II.

Fostul lider mondial a dezvăluit că a luat o pauză după parcursul foarte lung de la Australian Open, dar și că problemele care-i dau bătăi de cap provin de la talpa dreaptă, umflată ca urmare a efortului considerabil depus pe cimentul de la Antipozi: „M-am relaxat, am vut o săptămână de pauză în care nu am făcut nimic, am încercat să dorm cât se poate de mult ca să pot să recuperez tot ce am dat pe teren la Australian Open. Fizic, sunt destul de ok, talpa dreaptă este încă cu probleme, dar s-a dezumflat, nu mai este așa umflată. Încerc să fac tratament zilnic și încerc să ajung pe teren cât mai repede”, a spus Simona, sâmbătă.

Iar o decizie asupra participării lui Halep la meciul contra Canadei va fi luată doar după ce Simona va face câteva antrenamente alături de colege și va vedea exact la ce parametri se află din punct de vedere fizic. Cel mai probabil, miercuri se va ști dacă echipa României se va putea baza pe cea mai bună jucătoare: „Marți plec la Fed Cup, am program normal, însă vom vedea abia acolo dacă voi fi în stare să joc sau nu. E prioritatea mea să am grijă de sănătate și nu o să joc meciuri până nu voi fi complet sănătoasă. Miercuri se decide, o să vorbesc cu echipa, vom vorbi toți și vom hotărî”, a mai transmis constănțeanca de 26 de ani.

Meciul România – Canada se va juca între 10 și 11 februarie, la Cluj, iar Florin Segărceanu le-a convocat, în afara Simonei Halep, pe Sorana Cîrstea și Irina Begu pentru partidele de simplu, dar și pe Raluca Olaru, în eventualitatea unui meci decisiv la dublu.

De cealaltă parte, Canada vine cu garda a doua, din care fac parte Carol Zhao, Bianca Andreescu, jucătoare cu origini românești, Katherine Sebov și Gabriela Dabrowski, toate patru clasate mai jos de locul 140 WTA.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Vestea care îi “îngroapă” pe șoferi în datorii. Urmează creșteri uriașe
Vestea care îi “îngroapă” pe șoferi în datorii. Urmează creșteri uriașe
Anamaria Prodan, toate detaliile despre nunta cu Gavril. Cine va cânta și unde se va organiza
Anamaria Prodan, toate detaliile despre nunta cu Gavril. Cine va cânta și unde se va organiza
Simona Gherghe, adevărul despre plecarea de la cârma emisiunii: „Atât am putut duce”
Simona Gherghe, adevărul despre plecarea de la cârma emisiunii: „Atât am putut duce”
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Andreea Marin a SLĂBIT enorm! Acum arată la fel ca-n tinerețe, când a fost ofertată să apară în Playboy
Andreea Marin a SLĂBIT enorm! Acum arată la fel ca-n tinerețe, când a fost ofertată să apară în Playboy
Florin Piersic a întrebat-o pe Carmen Harra câți ani va trăi. Ce răspuns i-a dat clarvăzătoarea. "El este codificat cu cifra 11"
Florin Piersic a întrebat-o pe Carmen Harra câți ani va trăi. Ce răspuns i-a dat clarvăzătoarea. "El este codificat cu…
BANCUL ZILEI. În seara de Ajun, Moş Crăciun vine la Bulă. Îl arată cu degetul şi îl întreabă: - Ai fost cuminte anul acesta?
BANCUL ZILEI. În seara de Ajun, Moş Crăciun vine la Bulă. Îl arată cu degetul şi îl întreabă: - Ai…
ANIMAŢIE. Filmul teribilului accident din Timiş, provocat de un şofer de BMW care îşi luase permisul de 4 zile. Prietena lui a murit, după ce a fost aruncată din maşină
ANIMAŢIE. Filmul teribilului accident din Timiş, provocat de un şofer de BMW care îşi luase permisul de 4 zile. Prietena…
Actorul din Războiul Stelelor a spus ADEVĂRUL! „Este mai mult un basm...
Actorul din Războiul Stelelor a spus ADEVĂRUL! „Este mai mult un basm...
Fosta iubită a Prinţului Cristea a ieşit la plajă şi i-a înnebunit pe italieni: Incredibil de frumoasă!
Fosta iubită a Prinţului Cristea a ieşit la plajă şi i-a înnebunit pe italieni: Incredibil de frumoasă!
Ce vedetă din România se iubește cu un puștan cu 22 de ani mai tânăr ca ea: „Pentru noi este doar un număr…”
Ce vedetă din România se iubește cu un puștan cu 22 de ani mai tânăr ca ea: „Pentru noi este…
Permis suspendat pentru 10 ani. Legea care va intra în vigoare în România
Permis suspendat pentru 10 ani. Legea care va intra în vigoare în România
Ce mesaj a transmis Mihai Leu de pe patul de spital? Campionul, internat de urgenţă la Fundeni
Ce mesaj a transmis Mihai Leu de pe patul de spital? Campionul, internat de urgenţă la Fundeni
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Procurorii UE amenință că vor da în judecată Comisia Europeană. Motivul invocat în procedura lansată de Laura Codruța Kovesi
Procurorii UE amenință că vor da în judecată Comisia Europeană. Motivul invocat în procedura lansată de Laura Codruța Kovesi
Două meciuri de la turneul de la Roma, inclusiv cel al Soranei Cîrstea, întrerupte de protestatari
Două meciuri de la turneul de la Roma, inclusiv cel al Soranei Cîrstea, întrerupte de protestatari
Cât costă Dacia Logan în 2024? Mai este o mașină LOW COST?
Cât costă Dacia Logan în 2024? Mai este o mașină LOW COST?
Florin Salam, în genunchi în fața soției după ce Roxana i-a oferit cadou o mașină de lux! Cum arată noul bolid al manelistului
Florin Salam, în genunchi în fața soției după ce Roxana i-a oferit cadou o mașină de lux! Cum arată noul…
×